Am 50 de ani, am o familie frumoasă, o soție minunată care mă susține în toate, trei copii și doi gineri, care sunt lumina ochilor mei. Și mai am o familie mare, care-mi este foarte dragă: aceea a angajaților și colegilor mei din grupul de firme ATP.
M-am căsătorit la 20 ani, lucru care m-a responsabilizat și m-a determinat să caut soluții pentru a-mi întreține familia. Așa a luat ființă ATP GROUP acum 25 de ani.
În timp afacerea mea s-a dezvoltat și am înființat ATP Motors care găzduiește mărci auto de renume: Mercedes Benz, MAN, Mazda, MG, Suzuki, Ford Camioane.
Ani la rând, în timp ce politicienii se luptau pentru putere și ne vindeau iluzii, eu am fost preocupat să construiesc un viitor pentru mine și pentru copiii mei. Am reușit să le îmbin pe toate: viața de familie, studiile – fiind licențiat în management – și activitatea profesională. Primii bani pentru a-mi demara afacerea i-am făcut pe când eram foarte tânăr, lucrând într-o vară la seceriș cu două combine pe care le-am cumpărat cu bani de la tatăl meu și cu un împrumut de la mama soției. Au urmat ani grei de muncă, de investiții, riscuri, emoții și reușite. Pentru că nu mi-a fost teamă nici de muncă, nici de provocări noi, am reușit să-mi construiesc pas cu pas o afacere prosperă.
Am urmat o facultate economică ce mi-a oferit bazele pe care să mă dezvolt, însă formarea efectivă am realizat-o în activitatea curentă, învățând de la oameni minunați, profesioniști, parteneri de afaceri cu care am colaborat.
După 20 de ani de afaceri am simțit că este nevoie să continui învățarea, astfel că am urmat un Master în Administrarea Afacerilor (MBA) la Zürich International Business School în Elveția.
În 2019, cu ocazia lansării primului camion construit în Baia Mare, Truston de la ATP Trucks, am fost onorat din partea Consiliului Local al Municipiului cu distincția de Cetățean de Onoare. Acest fapt m-a responsabilizat să mă implic în administrația orașului nostru, pentru un viitor mai bun. Sigur, de pe o poziție care să-mi ofere pârghiile cu care să pot dezvolta Baia Mare într-un oraș al bunăstării.
Familial și material nu-mi lipsește nimic. Sufletește însă, există o suferință: aceea că orașul nostru bate pasul pe loc, deși are atât de mult potențial. Nu mai vreau să aud spunându-se că ”Baia Mare ar fi putut fi!” Trebuie să gândim în termeni de ”Baia Mare poate și va fi”!
Am avut oportunitatea de a-mi dezvolta afacerile în alte orașe sau de a mă muta în altă țară unde să trăiesc liniștit, însă am ales să rămân în Baia Mare fiindcă am simțit că aparțin locului!
Cum voi schimba eu lucrurile? La fel cum am lucrat până acum: cu multă voință, cu multă muncă împreună cu oameni de nădejde și cu credința că Dumnezeu ne ajută!
Visul meu este ca Baia Mare să se ridice la nivelul orașelor Oradea și Cluj, ba chiar să le depășească pe alocuri.
Priviți spre orașele care pulsează de energie, dinamism și tinerețe! Trebuie să ajungem și noi astfel!
Cu sprijinul dumneavoastră, cu experiența mea managerială, cu bună-credință și responsabilitate, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt convins că vom face din Baia Mare un centru regional!
Fiecare an a însemnat un pas înainte în povestea ATP GROUP
Septembrie 1995 – am deschis primul meu magazin de piese auto de schimb, în Baia Mare ATP EXODUS, după care au urmat multe altele în țară și în străinătate. Am început cu 2 angajați. Unul dintre ei a plecat din ATP după 25 de ani, urmând alte proiecte, iar celălalt și-a dezvoltat el însuși o afacere.
1998 – am renunțat la vânzarea de piese pentru autoturisme și le-am înlocuit cu piese pentru camioane, atacând o nișă neexploatată încă pe piața la vremea aceea.
2002 – ATP EXODUS se extinde în afara orașului Baia Mare.
2003 – se deschide sediul central ATP EXODUS în Baia Mare
Noiembrie 2006 – am decis construirea unui service auto, în condițiile în care în acel moment, în zonă nu exista un centru complex care să poată oferi mai multe servicii. Imediat cei de la Mercedes-Benz s-au arătat interesați de colaborarea cu ATP EXODUS, colaborare care s-a și concretizat. Proiectul inițial al ATP EXODUS a fost extins, în sensul colaborării și armonizării cu Mercedes-Benz. Din fonduri proprii și din credite bancare, ATP EXODUS a demarat o investiție de 20 de milioane de euro.
Ianuarie 2008 – devine dealer Mercedes-Benz pentru activitatea de vânzare autoturisme Mercedes-Benz și pentru toată gama de autovehicule Mercedes-Benz. Centrul de vânzări și service ATP EXODUS înseamnă o suprafață de 10.000 mp, showroom Mercedes-Benz, Mazda, Opel și MAN, precum și service pentru întreținerea și reparația vehiculelor comerciale sub brand-ul Truck Trailer Service (TTS)
Ianuarie 2009 – activitatea de service se extinde și în Bistrița, prin deschiderea Sucursalei ATP EXODUS & CO Bistrița, reprezentanța Mercedes-Benz pentru activitatea de service.
Iunie 2010 – devine dealer MAZDA pentru activitatea de vânzare autoturisme și service în locația din Baia Mare.
Martie 2011 – devine dealer MAN pentru vânzare și service în locația din Baia Mare
Decembrie 2011 – devine dealer OPEL pentru vânzare și service în locația din Baia Mare.
Septembrie 2012 – ATP EXODUS & CO devine dealer Mercedes-Benz și MAZDA în Oradea prin deschiderea Sucursalei ATP EXODUS & CO Oradea, cu activitate de vânzare auto și service.
Ianuarie 2016 – în urma unui proces de rebranding și fuziune, ATP EXODUS & CO devine ATP Motors și preia prin fuziune ATP EXODUS & AM și TTS Truck & Trailer Sevice, noua denumire ilustrând și mai bine legatura companiei cu lumea autovehiculelor.
Iunie 2016 – ATP Motors își extinde portofoliul de produse comercializate prin semnarea contractului de dealer Suzuki pentru vânzare autoturisme și service.
Iunie 2018 – ATP Motors continuă extinderea activității sale prin semnarea contractului de dealer cu Ford Trucks; ATP Motors devine aşadar reprezentant în Baia Mare și Oradea, vânzare și service.
August 2018 – devine dealer Opel în județul Cluj, localitatea Sânnicoara
Ianuarie 2019 – devine dealer Mercedes-Benz Certified în județul Cluj, localitatea Sânnicoara
Martie 2019 – devine dealer MAZDA în județul Cluj, localitatea Sânnicoara
Martie 2019 – deschiderea Centrului de dezvoltare ATP Tech Center cu multiple săli de conferință, evenimente și workshop-uri
August 2019 – lansarea camionului TRUSTON produs în Baia Mare de către ATP Trucks, cea mai tânără afacere în cadrul ATP Group
August 2008 – August 2020 – Președinte ADSA – Asociația Distribuitorilor și Service-urilor Autorizate Mercedes-Benz
Septembrie 2020 – Consilier Local al Municipiului Baia Mare
Mai 2024 – Candidat la funcția de PRIMAR al Municipiului Baia Mare